
Cazare
Hotel Carol
Clădirea Hotelului Carol este parte a istoriei stațiunii balneare Vatra Dornei, datând încă din 1896. Acest proiect a fost inițiat în urma refacerii și modernizării stațiunii, iar primarul Vasile Deac a avut un rol important în acest sens, susținând proiectul în audiențele sale la Curtea Imperială.
Hotel Carol Clădirea Hotelului Carol este parte a istoriei stațiunii balneare Vatra Dornei, datând încă din 1896. Acest proiect a fost inițiat în urma refacerii și modernizării stațiunii, iar primarul Vasile Deac a avut un rol important în acest sens, susținând proiectul în audiențele sale la Curtea Imperială. Împreună cu Stabilimentul Balnear, Cazinoul, Palatul Comunal și clădirea Izvorul Sentinela, construcția actualului hotel a fost ridicată, marcând o etapă decisivă în dezvoltarea stațiunii. Fiecare aromă spune o poveste Cu o capacitate de 90 de persoane, terasa acoperită Carol își invită oaspeții într-o incursiune gastronomică aparte. Bucătarii desăvâșiți în arta gastronomică locală, cu influențe internaționale, se joacă cu aromele și gusturile, purtând oaspeții într-o călătorie culinară memorabilă. Răgazul tău de liniște Redescoperă echilibrul între minte, trup și suflet cu ajutorul experiențelor multisenzoriale oferite de centrul Wellness & Spa Carol. Bucură-te de atmosfera secolului XIX, unde istoria întâlnește confortul secolului XXI. Spațiu welness • Salină cu blocuri de sare Praid și Himalaya, cu sistem de ionizare • Jacuzzi cu 5 locuri • Saună uscată finlandeză • Saună cu infraroșu Salon de înfrumusețare Situat la parterul Hotelului Carol, vei găsi un salon elegant unde poți beneficia de o gamă completă de servicii de înfrumusețare, menite să te răsfețe și să te revitalizeze. Check-in De la 16:00 la 23:00 Check-out De la 07:30 la 11:00 4 stele Camere de familie Terasă Centru spa Wi-Fi gratuit Parcare gratuită Str. Republicii Nr. 3, Vatra Dornei +4 0751 214 844 reservation@hotelcarol.ro www.hotelcarol.ro Galerie foto Întrebări frecvente Este permis cu animale de companie? Da, Hotel Carol este pet-friendly. Personalul hotelului Hotel Carol este multilingv? Da, echipa Hotelului Carol vă poate ajuta în limba engleză. Care sunt tipurile de camere oferite de Hotel Carol? Puteți alege dintre: Cameră dublă, Suită junior, Suită cu un dormitor și canapea, Suită cu 2 dormitoare, Cameră single. Ce tip de mic dejun se servește? Terasa Carol oferă oaspeților mic dejun bufet. Cum pot ajunge la Hotel Carol? Hotel Carol se află în Municipiul Vatra Dornei. Puteți ajunge în localitate cu mașina sau autobuzul, trenul sau până la Suceava cu avionul. Aeroportul Suceava este situat la 125 km de Hotel Carol. Localizare
Gallery


















